puterea obisnuintei

chestia asta ne atinge pe toti…scapam greu de lucrurile cu care ne obisnuim. din pacate, unele dintre ele ne fac rau dar si cu asta ne obisnuim. si ne mai obisnuim cu suferinta, cu singuratatea, cu nefericirea, cu lacrimile, cu mila celorlalti (care par mai fericiti ca noi)…cati dintre cei pe care-i cunoasteti va vorbesc despre fericirea lor? cati dintre cei pe care ii cunoasteti se trezesc zambind dimineata si au pofta de viata? ma uit la sofia mea care, asa cum va scriam alta data, se trezeste cu zambetul pe buze si ma-ntrebam unde si de ce dispare acesta atunci cand “te faci mare”. toti copiii se trezesc bine dispusi…de ce unii adulti n-o fac? sigur, daca stau sa ma gandesc, gasesc un miliard de explicatii…dar, cate dintre ele au o baza adevarata? sa spui ca n-ai dormit bine, sa spui ca nu-ti place job ul, ca nu-ti place cum iti sta parul sau langa cine te trezesti, ca vei avea o zi incarcata sau ca afara ploua, ca visezi la o casa noua dar n-ai bani s-o cumperi, ca vrei o vacanta dar n-ai concediu, ca nu ti-ai baut cafeaua sau rachiul, ca te bat ai tai la cap sa faci una sau alta, ca te-a parasit si “n-o sa poti trai fara el”, ca imbatranesti si ti-au aparut riduri, ca n-ai masina si trebuie sa mergi cu bicicleta sau…pe jos….pfff, toate astea…cate dintre ele sunt motive reale de nefericire? daca esti sanatos totul e in regula si oricat de negru ar parea totul, o poti lua de la capat…esti liber s-o faci, esti liber sa-ti indeplinesti fiecare vis…daca esti “intreg” in suflet si-n trup e nedrept sa te plangi pentru lucruri pe care nu le iei cu tine dincolo, oricum…

nu-s perfecta dar incerc sa le aduc zambet pe buze celor de langa mine…am si eu, o gramada de greutati pe umeri, sunt o mie de situatii care as vrea sa stea altfel, am un milion de vise neimplinite…dar mi-amintesc in fiecare dimineata, in prima secunda in care deschid ochii ca tot ce am e perfect asa cum e, ca daca ceva nu va merge in ziua respectiva nu trebuie sa mi se faca frica pentru ca totul are un sens (chiar si nereusitele)…ma duc la sofia si-o iau in brate, si ne uitam pe geam si spunem buna dimineata copacilor, oamenilor care trec, soarelui sau ploii…

nu-s perfecta dar stiu ca societatea asta in care traim e mai putin perfecta ca mine…ma-nvata tot felul de tampenii si mi-e frica s-o las pe sofia “patrunsa” de ea…societatea asta iti spune ca e gresit sa visezi, sa iubesti, sa lupti pentru telurile tale si pentru fericirea ta, sa ajuti, sa razi cu gura pana la urechi… societatea asta bolnava iti extirpa frumusetea sufletului si ti-o inlocuieste cu ceva ce te robotizeaza, te mecanizeaza si te face sa nu mai simti…nimic. si, daca tot ti se spune ca TREBUIE sa faci intr-un fel, sa respecti niste reguli, inca de cand esti mic, ajungi sa te obisnuiesti cu asta si nimic nu ti se mai pare anormal…poate doar intalnirea cu cineva care striga in gura mare ca e fericit……daca mai e si fata, daca se mai tunde si scurt…singur se gaseste o desteapta care se-apuca sa spuna la televizor ca e ciudata si ca s-a tuns ca o puscariasa…

da, despre mine e vorba. eu sunt puscariasa despre care vorbea o tampita intr-una din seri, la televizor.

Christos a Inviat!

am adormit-o pe sofia, i-am spus rugaciunea, am privit-o cateva minute si m-am minunat caci e foarte frumoasa…acum sunt aici…

de fiecare data cand ma intorc de undeva, din strainatate, am un gol in stomac, ma simt bulversata pret de cateva zile si parca nu stiu de unde s-o incep. si de data asta e la fel. am o mie de ganduri frumoase de pus in aplicare si nu stiu de unde sa le incep si-un milion de frici. ma gandesc ca milionul asta de frici o sa invinga mia de ganduri frumoase pana la urma…pana acum n-a reusit dar…si asta-i o frica, sa nu cumva sa reuseasca.

cum am fost plecati n-am apucat sa ne pregatim “pastele” asta…asa ca mama lui dragos a pregatit totul si pentru noi. ce m-as face fara ea? ma ajuta mult si nu-mi cere niciodata ceva in schimb…sunt asa rari oamenii care te ajuta in mod neconditionat…incerc sa nu-i ranesc profitand de bunatatea lor, ii iubesc si ii respect…sunt norocoasa caci dumnezeu “a fost bun cu mine” si mi-a scos cativa in cale…….

avem de toate. oua rosii, pasca, drob, friptura de miel, sarmale, pasca…anul viitor le fac singura. si asta pentru ca-mi place tare mult sa gatesc. hmm…mi se face foame numai cand ma gandesc la toate bunatatile din frigider :). dar e tarziu si nu mananc la ora asta…

gata, ma duc in pat. v-am pupat! si Christos a inviat!

berlin

ma scuzati…

n-am mai scris pentru ca am fost plecata la berlin. n-am vazut orasul asta pana acum si eram tare curioasa. am profitat de concertul celor de la Poets Of The Fall si am “tras o fuga” acolo. cu dragos, florin si iuli. sofia a ramas cu mama lui dragos, acasa si mi s-a parut schimbata aseara, cand ne-am intors. e inutil sa va spun cat de greu mi-a fost fara ea…

mi-am propus sa fac cat mai putine drumuri cu masina atunci cand vreau sa plec undeva, in strainatate. avionul te scuteste de toata nebunia asta de drumuri din tara. am facut 14 ore de la budapesta la bucuresti…groaznic. parca nu mai ajungeam o data…

berlin…

un oras curat (normal, doar e germania!), cu cateva zone interesante si mii de magazine, cu o viata de noapte extrem de “plina”. nu m-a impresionat la fel de mult ca parisul, londra sau barcelona dar am retinut cateva locuri in care as mai merge. am intrat in prima zi la gradina zoologica si am parasit-o dupa numai 15 minute…e incredibil cum tin saracele maimute inchise, cum le citesti tristetea in ochi…n-am rezistat. mi-aduc aminte de parcul din tenerife si fac o comparatie. maimutele de acolo aveau o viata…cele de aici, n-aveau decat ochi care se uitau la ele…si-atat. asa ca n-am mai vrut sa vad…am pornit pe jos, toti patru, fara sa stim exact unde mergem, cu o harta mica in mana, ca sa nu ne ratacim…ne-am oprit sa mancam la un restaurant vietnamez, la vreo doua terase ca sa bem cafea si sa ne odihnim picioarele, la un magazin ca sa-mi cumpar niste papuci chinezesti, cu sclipici (singurii pe care-i aveau…ma dureau talpile de la atata mers), a doua zi ne-am inchiriat biciclete ca sa ne fie mai usor :).

am fost la concert…intr-o sala special amenajata pentru genul asta de spectacole live. pe la jumatatea concertului i-am zis lui florin (colegul meu) ca ma las de meserie. chiar am simtit asta…nu am vazut niciodata in romania asa o cantare. baietii astia de la poets of the fall, suna intr-un maaaare fel. mult mai bine decat pe disc si sunt mirata ca au un public atat de restrans. chiar le prevad un viitor stralucit.

ha, mi-e greu sa scriu cand sunt asaltata de sofia. ii invidiez pe cei care chiar au timp sa-si puna toate gandurile pe “hartie”…unii o fac chiar foarte bine, si-i invidiez si pe aia…

mea culpa si petalele

lasa-ma sa-mi fac mea culpa. rar mi se intampla sa ma grabesc asa in “judecarea” unor oameni si…sa mai si fiu convinsa ca am dreptate.

X, despre care va spuneam ca lucreaza la revista Y, s-a dovedit a fi o persoana foarte misto care a avansat acea propunere legat de locatiile pentru poze in virtutea experientei avuta cu altii, inaintea mea. m-am cam grabit cu afirmatiile…

christian, imi cer scuze. ii spun lui ca i-am zis de blog ul asta si i-am zis ca am scris ceva “nepotrivit”… la adresa lui.

buuun… am avut o zi plina (n-am stat aproape deloc cu sofia), intalnire cu o agentie de dimineata pentru un eventual proiect si poze in 5 LOCATII cu CHRISTIAN… astea au durat mult datorita traficului din bucuresti. vremea insa, m-a satisfacut pe deplin. a plouat cu soare… nu-i asa ca-i frumos? mi-am amintit de caldurile de vara cand asteptam ploaia sa vina…si cand ieseam in strada, indiferent de ora, ca sa ma las udata de stropii mari si repezi. asa a fost azi…

la universitate, pret de cateva minute, cat am stat la coada la un semafor, mi s-a parut ca-s intr-un basm. curentii de aer ridicau in sus si-aruncau in toate partile bucati de petale de flori din copaci…disparusera norii si ramasese atmosfera aia in care lumea se misca cu incetinitorul, o data cu petalele care zburau, infinit de multe, de jur imprejur…doar cateva minute, la semafor la universitate, au fost suficiente pentru a ma transpune intr-o lumea aceea, in care se-nvart peste tot zane si spirirdusi, calare pe petale de flori si oameni cu fete vesele, colorati in obraji, calzi si fara griji… e-adevarat c-am trait senzatia asta si tot la fel de adevarat e ca m-a trezit un claxon venit de undeva, din spate…era verde. mi-a parut rau ca n-am mai putut sta acolo…pe kogalniceanu deja era altfel…

mi-a fost dor de sofia…foarte dor. seara, cand am ajuns acasa, am mai petrecut doua ore cu ea…si-a adormit. acum o privesc, ii soptesc c-o iubesc si ca-mi pare rau ca n-am fost cu ea azi…

tare…

deci………

acum doua saptamani ma suna cineva de la o revista (nu de scandal, o revista, nu dau nume) ca vrea sa faca un material cu mine, in cinci locatii pe care le frecventez…poze etc. am zis ok si-a zis ca mai suna. n-a mai dat nici un semn pana duminica seara, la opt si douazeci…sms: “buna dana, sunt X de la revista Y. crezi ca putem face materialul miercuri?”… ma distrez si zic (in capul meu): “frate, e duminica…”. nu raspund, ce era sa zic? luni ma suna persoana X…acelasi lucru, sunt libera miercuri la doua? zic: “miercuri am o intalnire cu cineva de la o agentie, e programat de cateva zile, deci putem face dupa, in jur de ora 14.00″. X zice :”ok” si ramane ca-i trimit cu reply, pe mail, locurile in care merg, care-mi plac si in care as vrea sa facem pozele. acum primesc mail de la X care-mi zice ca e totul perfect DAR…

ca ar fi mai bine sa vorbesc eu la aceste locatii si, evetual sa schimbam vreo doua…nu de alta dar e complicat…

m-am distrat. cum adica sa vorbesc eu? adica: “stiti, domnu’ Escu, sunt dana nalbaru si vreau sa fac niste poze pentru Y. vin aici des sa mananc, va fac consumatie…se poate? pliz…pliz”…pfff

i-am raspuns la mail si i-am zis ca nu-i ok. daca vrea in locurile alea bine, daca nu, iar bine. si sa sune el sa rezolve ca doar el a venit cu propunerea…

mda…

m-a frustrat treaba asta putin. m-a distrat si m-a frustrat…eu n-as face asta niciodata. n-as putea sa pun pe cineva intr-o asemenea situatie. dar poate eu traiesc “pe alta planeta”…poate asa functioneaza lucrurile, poate asa trebuie facut ca sa ai “succes”, sa te pui bine cu presa, cu oamenii care oricum doua zi se p… pe tine pentru ca nu insemni nimic pentru ei…dar TREBUIE “sa te pui bine”…cine stie la ce publicatie merg peste un an si…iti pot face rau. ma doare-n cot…nu vreau sa ma pun bine cu nici un om care nu stie ce inseamna sa-l respecti pe cel de langa tine…nu mai vreau sa am de-a face cu oameni care nu stiu ce-i ala bun simt…

v-am spus vreodata? eu cred ca lucrurile mici fac lucrurile mari. nu trebuie sa vina nimeni sa ma poleiasca cu aur si laude pentru ca stiu cine sunt…si stiu, din gesturile mici, din toate cele mici, sa inteleg cine e cel din fata mea.

cand mainile noastre se-ating

cand privesti in sus lumea pare mai mica.

de unde vine ploaia?

unde se sting frunzele de-apar din nou?

cate minute sunt intr-o ora si ce-i aia timp?

cati oameni poti cuprinde intre bratele tale?

de ce pasarile zboara in sus?

cate fire de par am in cap?

de ce nu ne-ajunge o singura data?

de unde vin lacrimile?

de ce avem nevoie de arme?

cu ce scop a fost rostit prima oara “relativ”?

pentru ce exista mintea?

dar maine?

de ce ne-am mai agata daca n-ar fi ieri?

cand privesti in sus lumea pare mai mica.

de ce par lucrurile atat de mari cand mainile noastre se-ating?

din seria lucru “cu albumul”…

azi am fost cu florin, colegul meu, sa cumparam cd uri si carcase pentru prezentarile pe care le avem de facut organizatorilor de concerte…incerc, cat pot, sa ma ocup de tot ce inseamna productie, promovare…si, recunosc ca mi-e foarte greu. mache (celalalt coleg al meu) s-a pus deja pe treaba, a sunat in diverse parti si… am primit confirmari de primire…politicos, dar nimic concret pana acum.

a sunat telefonul. acum. am primit o veste foarte buna. nu-mi permit inca s-o dezvalui dar promit ca o sa spun despre ce e vorba in curand.

revenind…am investit mult in proiectul asta si nu ma refer la bani…banii sunt ceva care vine si pleaca asa ca nu-mi fac prea multe grij in privinta lor…timpul, emotiile, atasamentul fata de niste oameni sunt cu totul altceva. nu-mi permit sa pierd acest altceva…

…week end ul trece repede…ma uit in agenda si constat ca saptamana asta n-am prea multe de facut. mi-am redus la minimum activitatile profesionale si asta se vede. nu-mi pare rau, mai mult timp pentru mine cu sofia.

doar ce m-am intors de la o emisiune pe tvr international…sincer, nu mi-a placut. imi place geanina (corondan) ca om si de-aia am acceptat, dar altfel…

cred c-o sa merg maine sa-mi fac niste analize. poate trec si pe la un oftalmolog…ma doare capul dupa ce stau cu ochii in laptop.

n-am facut mai nimic azi…pe-acasa. in familie, ca orice duminica.

…nu ma simt inspirata sa scriu.

azi…poate pentru ca n-a plouat… as fi vrut sa ploua dupa caldura de ieri. asa ca ascult ceva e-mi place in mod deosebit zilele astea.

goo goo dolls - iris

propunere

am primit o propunere interesanta de promovare si vanzare a albumului. am ales ca acesta sa nu apara pe piata decat o data cu al doilea single, adica peste vreo…doua luni pentru ca n-am casa de discuri. e gata, sunt multumita de rezultat, exprima foarte bine sentimentele traita de mine in anii in care n-am aparut pe tv…textele-mi apartin si muzica apartine lui Florin Cojocaru (Class) si Silviu Dimitriu (Cross). am hotarat care va fi numele albumului : “parfum”. sigur, pot interveni schimbari oricand insa imi place asta deocamdata. asa se numeste una din piese…e dedicata lui Papu si lui Vlad, vostii mei colegi instrumentisti care mi-au facut surpriza de a se reprofila…alaturi de hi-q. sigur, n-au rezistat mult acolo.

…mda. albumul e bun si-o sa-l ascultati curand. doua luni nu-i asa mult timp. va mai scriu.